Antonio Minhoca

Am impresia că au trecut (iar 😀 ) două săptămâni de când nu am mai scris pe blog. Da, cam așa ceva. Eh, știți și voi, e perioada tezelor, perioada în care toți profesorii au pretenția să învățăm oră de oră, să luăm note, să ne descurcăm la teste. În mintea lor, pentru noi nu ar trebui să existe decât școala, fără alte activități, ca să nu mai zic și de timpul liber, care este exclus din start.

În fine, asta prea puțin contează. Ce contează este că azi o să scriu despre antrenorul meu, Antonio Minhoca, care, din nefericire, va trebui să părăsească țara săptămână viitoare pentru că îi expiră viza. Trist, dar trecem peste. Se întoarce el.

Așa cum i-am spus și lui, la început mi-a fost teamă de el. Nu știu de ce, dar știu că îmi inspira teamă. Da, i-am mai spus și că părea mai zăpăcit, adică, cum spunem noi, nu cu toate țiglele pe casă. Ca o paranteză, știu că o să citească și el articolul, dar nu mă feresc, voi scrie exact ceea ce simt, pentru că sinceritatea este foarte importantă, cel puțin așa cred eu. Dacă totuși vă întrebați de ce scriu acest articol, vă voi răspunde așa: pentru că a devenit o persoană foarte importantă pentru mine, și sunt sigură că nu doar pentru mine. 😉 Revin. Deși mi-a fost teamă de el la început, am realizat că nu am motive să-mi mai fie teamă deoarece, ca de obicei, aparențele înșală. Minhoca este un om cu un suflet mare, un om foarte interesant, o persoană influentă și, cu siguranță, nu este nebun. J

Abia acum începe articolul propriu-zis. Enjoy!

Antonio Minhoca ( o să-l rog să-mi spună din nou numele său întreg pentru că nu l-am reținut prima oară și îl voi scrie aici ) s-a născut pe 19 octombrie 1983, într-un oraş mic din apropierea capitalei Braziliei, numit Vila Boa de Goias.

La vârsta la care copiii se pregătesc bucuroși de prima zi de școală Minhoca a început să practice capoeira, un sport nu tocmai potrivit pentru vârsta sa fragedă, ţinând cont că în perioada aceea capoeira era ceva mai dură şi mai diferită de cum este în zilele noastre. Cum s-a întâmplat asta? Păi, văzându-l pe maestrul său trecând mereu prin faţa casei lui, plin de entuziasm și energie, alături de unii dintre elevii săi şi antrenându-se atât de aproape de el, Minhoca nu a rezistat tentaţiei şi a luat hotărârea de a le spune părinţilor lui că vrea să meargă şi el. Tatăl său nu a fost de acord de la început deoarece îi era teamă ca nu cumva fiul său să fie rănit, mai ales că era un băieţel firav şi mic ( avea doar 7 ani ). Cu toate acestea, dorinţa lui arzătoare de a practica acest sport și pasiunea care se putea observa în modul lui de a se antrena, l-au convins pe tatăl său că va putea merge mai departe.

Încă de la vârsta de 17 ani, Minhoca este profesor de capoeira. Cu toate că atunci nu deţinea suficient de multe informaţii privitoare la ceea ce făcea, asta nu l-a împiedicat să continue. Pe atunci numărul său de elevi se ridica la 50. Un an mai târziu avea deja 150 de elevi la o şcoala normală, unde copiii făceau capoeira în ora de educaţie fizică şi avea şi şcoala sa privată unde elevii erau, de asemenea, numeroşi. Interesant, nu? 🙂

Eu aș putea face o listă întreagă cu oameni care m-au inspirat și mă inspiră în continuare, însă Minhoca a redus lista la 3 persoane foarte importante. Aceste persoane care l-au inspirat şi care au avut o mare influenţă asupra lui sunt: Maestrul Poncianinho, Maestrul Acordeon şi Maestrul Waldemar; sunt oamenii care i-au transmis pasiunea pentru capoeira, care l-au ajutat să înţeleagă ce este aceasta şi cum îi poate schimba viaţa. Să vă mai povestesc două chestii pe care le-am reținut și care mi-au plăcut atunci când îmi vorbea Minhoca despre acești maeștri. Cea care m-a amuzat a fost povestirea despre tehnica maestrului Bimba de a-și da seama dacă nou-veniții sunt făcuți pentru capoeira. În momentul în care vreun elev nou intra în sala de antrenament, maestrul Bimba își scotea tenișii și îi arunca în acesta. Dacă nu se ferea, maestrul îi spunea să meargă acasă, căci nu aceasta este vocația lui, altceva îl caracterizează. Dacă însă se ferea, punea mâna în față, făcea o eschivă, îl primea în sală, spunându-i că poate să facă asta. Cea de-a doua chestie acum. Minhoca îmi spunea despre maestrul Waldemar că atunci când ține berimbaul în mână, simte cum îl cuprinde o energie specială. Acesta compunea mereu melodii și emana o energie uimitoare ( pozitivă, bineînțeles ) atunci când cânta; zâmbea mereu, ceea ce te făcea să te simți bine. Același lucru pe care Minhoca îl spune despre maestrul Waldemar, l-aș putea spune și eu despre el pentru că atunci când este în sala de antrenament, este imposibil să nu te facă să zâmbești, iar atunci când cântă, emană o super-energie și este foarte expresiv; trăiește muzica, simte ritmul.

Practicând de atât de mult timp, pentru Antonio Minhoca capoeira nu mai este acum doar un sport, ci a devenit o parte din el; capoeira este unul dintre cele mai importante lucruri din viaţa lui. ( „Capoeira is a part of my life, is a part of me. ” ) Minhoca îmi spunea că efectul pe care l-a avut capoeira asupra lui a fost unul pozitiv și că datorită acestei arte a devenit un om mai bun, a învăţat să aprecieze mai mult ceea ce are, ceea ce îi oferă viaţa. Capoeira l-a învățat că nu doar în roda, în timpul luptei trebuie să fii cu ochii larg deschiși, să fii foarte atent la ce se întâmplă în jurul tău, ci și în viață. ( “ Capoeira made me better. Capoeira is everything good that mouth eat. “ – Antonio Minhoca )

În cei aproape 22 de ani ai săi de capoeira, Minhoca a acumulat o mulțime de cunoștințe, iar una dintre cele mai importante învăţături, pentru el, este aceea că adevăratul scop al capoeirei este acela de a învăţa cum să te aperi, nicidecum să înveţi cum să te lupţi pe stradă. După părerea lui Minhoca, capoeira îţi oferă posibilitatea de a te cunoaşte mai bine, de a deprinde o anumită disciplină, de a-ţi menţine echilibrul, de a fii mai calm, de a deţine controlul asupra propriului corp.

La 24 de ani, Minhoca a plecat din Brazilia şi a început să călătorească prin Europa  ( Germania, Rusia, Bulgaria, Portugalia, România, Moldova, etc ), ceea ce l-a ajutat să cunoască numeroşi oameni, diverse culturi şi, în acelaşi timp, să acumuleze experienţă.

De ce a venit în România ? Asta se datorează unei întâmplări petrecute în timpul în care lucra în Bulgaria. Astfel, prin intermediul unui prieten a ajuns în Bucureşti, unde a cunoscut foarte multe persoane, unde a avut diferite spectacole şi unde s-a născut atracţia faţă de ţara noastră. Acum, România este a doua casă a lui; este locul unde se simte bine şi unde îşi doreşte să formeze un grup legat, numeros, care să devină o familie unită de capoerişti. El este dornic să împărtăşească cunoştinţele pe care le-a acumulat în tot acest timp cu toţi cei care îşi doresc să înţeleagă adevăratul sens al capoeirei și tocmai acesta este lucrul pe care îl aşteaptă de la elevii săi : să înţeleagă ce este capoeira, ajutându-i astfel să progreseze, să devină din ce în ce mai buni şi într-o zi chiar să ducă mai departe aceste cunoştinţe, devenind instructori sau chiar maeştri, ceea ce ar fi o mare bucurie pentru el.

De când a plecat din țara lui natală, Minhoca a călătorit foarte mult în Europa , având foarte multe spectacole, susținând diferite seminarii și workshop-uri în mai mult de 10 țări, printre toate aceste activități numărându-se și videoclipul Andreei Bănică – Samba, în care apare și el. ( Când am căutat pentru prima oară informații despre Minhoca, am găsit videoclipul acesta și eram ceva de genul: „ Nu pot să cred că lumea este atât de mică! Cel din videoclip este profesorul meu de capoeira. “  Îmi place melodia Andreei Bănică și de fiecare dată când vedeam videoclipul mă gândeam cât de tare e ce face Minhoca în videoclip și consideram că este un celebru, din moment ce apare într-un videoclip, de-asta nici nu-mi venea să cred că este chiar el; eram foarte entuziasmată. ) Toate acestea lucruri l-au ajutat să ducă mai departe cunoștințele pe care le deține despre capoeira și să promoveze/dezvolte grupul din care face parte, grupul Alemar și numele său. ( „ Well, the shows that I have done in Europe was very useful to develop my name and Alemar groups name! “ )

Aveți aici câteva filmulețe în care apare Minhoca ( sunt o mulțime pe internet ):

Chiar dacă Minhoca este numit, deocamdată, profesor de capoeira, eu îl consider maestru ( Am făcut greșeala de a-l numi maestru într-un alt articol pe care l-am scris despre el, dar m-a corectat rapid. 😛 ). Pentru mine, ceea ce face el este super. Uneori stau și mă gândesc dacă voi reuși vreodată să fac toate acele acrobații pe care le face el. Are o mobilitate extraordinară. Bine, știu, sunt 22 de ani de muncă la mijloc. Eu am deocamdată doar 3 luni și jumătate de capoeira, dar voi continua și, cu siguranță, voi progresa. Am încredere în mine !

Nu mă pot abține de la a vă mai spune încă un lucru care mi-a plăcut foarte mult. 😀 L-am întrebat într-o zi pe Minhoca cine este el, de fapt. Nu mi-a putut răspunde, însă mi-a povestit ceva. Când era la un „suc” cu niște prieteni de-ai lui, unul dintre ei i-a spus să răspundă în 10 secunde la întrebarea „ Cine ești? ”. I-a răspuns în 7 secunde pentru că răspunsul este mai simplu decât pare. Îmi spunea că dacă nu poți răspunde repede înseamnă ori că nici tu nu te cunoști pe tine, că nu știi cine ești, ori că te consideri foarte, foarte important și nu știi ce să alegi. Cam așa este. Și problema este că mulți nu ne cunoaștem pe noi înșine, dar avem pretenția ca alții să ne cunoască bine și… mai avem și îndrăzneala de a spune că noi îi cunoaștem pe alții. Paradox. Revenim. Care credeți că a fost răspunsul lui ? Vi-l spun eu pentru că mi-a plăcut și l-am reținut : “ I’m a human, I’m a son, I’m a father, I’m a person! “ Supeeer! Genial răspuns! 🙂

Cam atât! 🙂

Reclame

8 gânduri despre ”Antonio Minhoca

  1. Vanda zice:

    Felicitari Ruxi! Ti-am mai spus ca te pricepi…..
    Cateva cuvinte despre mine, pentru cei care nu ma cunosc… sunt Vanda colega lui Ruxi de la antrenamente. Practic capoeira de aproximativ 6 luni, impreuna cu fii mei Andi si Filip… pur si simplu suntem iremediabil indragostiti de capoeira…. mi se pare fantastic ceea ce facem la antrenamente…desi cateodata sunt f.f. obosita si ma gandesc in drum spre sala, astazi o sa stau pe bara si doar o sa privesc, nu ma simt in stare sa fac nimic, odata ce intru in sala parca ma incarc instantaneu cu energie… uit de toata oboseala si nu ma mai gandesc la absolut nimic… este uimitor sa constat ca in timpul antrenamentelor desi efortul fizic este mare, ma relaxez, si reusesc sa ma concentrez la ceea ce fac, uitand complet de grijile cotidiene…. ceea ce mi se pare fantastic… ii dau si creierului meu o pauza… sper ca ma intelegeti… consider ca este foarte important sa facem ceva pentru noi… pentru sufletul si mintea noastra… lasand la o parte beneficiile sportului in sine… si anume ca inveti sa te aperi… sa-ti controlezi corpul… sa ai echilibru… mobilitate… flexibilitate… etc., sa interactionezi cu cei de langa tine… sa scapi de inhibitii… sa fii pur si simplu tu insuti fara teama ca poti fi ridicol… ca nu iti iese nu stiu ce eschiva… lovitura, etc.
    Despre profesorul Minhoca pot sa spun la fel ca si Ruxi ca aparentele inseala…de fapt este un om extraordinar, sensibil, si bineinteles un foarte bun capoeirst. Este atent la toate detaliile… ne intelege din priviri, nu apucam sa-i cerem ajutorul ca stie exact ce nu am inteles… ne explica foarte bine… ne da exemple ca sa putem intelege exact ce avem de facut si de ce trebuie sa facem intr-un anume fel… ceea ce este foarte important. Dupa primele zile de antrenament cu profesorul Minhoca, sincera sa fiu ma intrebam cand o sa plece si o sa facem din nou antrenamentele cu Alex, cel cu care am inceput de fapt capoeira…. un tip extraordinar si el… rabdator… calm… (matur pentru varsta lui)…. atent cu toata lumea… Profesorul Minhoca imi parea c-am dur… rigid… bineinteles ca inca nu il cunosteam… De fapt a reusit sa ne cucereasca cu felul lui de a fi, cu zambetul lui, cu energia pozitiva pe care ne-o transmite si noua, cu povestile despre istoria acestei arte capoeira, cu vocea si minunatele cantece…
    Sper sa se intoarca curand asa cum a promis… si sper sa avem cat mai multe evenimente, pe langa antrenamente; spectacole… show-uri, intalniri la un suc… (unde am avut ocazia sa ne cunoastem mai bine intre noi si bineinteles sa-l cunoastem mai bine si pe el) asa cum ne-a obisnuit… Suntem exact ca o familie… suntem familia ALEMAR Bucuresti…
    Ii multumesc profesorului Minhoca ca a venit in Romania… si deasemenea lui Alex ca ne ofera posibilitatea sa practicam capoeira si in Bucutresti….
    Sa auzim numai de bine….

    Apreciază

    • Ruxi zice:

      Iti multumesc, Vanda! >:D<

      Wow! Ce pot spune?!… Chiar m-au impresionat spusele tale. Cand am ajuns la partea despre familia Alemar, deja imi dadusera lacrimile. 🙂 Chiar asa este. Deja suntem o familie; ne-am atasat unii de altii, am inceput sa ne cunoastem mai bine si, pe langa asta, impartasim aceeasi pasiune. 🙂
      Suntem niste oameni norocosi, asta este sigur! 🙂 Asa cum spunea si Minhoca, venirea lui in Romania sigur ne-a schimbat tuturor viata, intr-o masura mai mica sau mai mare. 🙂

      Apreciază

  2. anonim zice:

    bla.bla,bla, povesti , povesti……. 🙂 Cu totii putem spune aceleasi lucruri frumoase despre antrenorul nostru. E un antrenor ca toti antrenorii. Mai sunt si alti antrenori mai buni ca el la capoeira, in Romania. Al meu e mai bun ! 🙂 ……. asa imi place sa-mi exprim frustrarea dar……..
    Super postare! Am citit tot dintr-o suflare desi nu credeam ca voi citi mai mult de 2 propozitii. Sunt invidios!: pe tine ca te exprimi asa frumos, usor , natural, pe tine ca ai ocazia sa te antrenezi cu un asa om, ca ai dat peste o astfel de persoana, pe el ca are alaturi oameni ca tine. Felicitari pentru antrenor ! Felicitari pentru elev ! …….. bla , bla, bla, povesti :), povesti, povesti dar adevarate 🙂 FELICITARI !. mai astept astfel de articole.

    Apreciază

    • Ruxi zice:

      @ Anonim: Bineinteles ca fiecare elev poate aduce cuvinte de lauda la adresa antrenorului sau, datorita respectului pe care i-l poarta, si fiecare poate considera ca antrenorul lui este cel mai bun. Oricum, ma bucur ca ti-ai exprimat liber frustrarea.
      Iti multumesc pentru apreciere si ma bucur ca ai citit totul dintr-o suflare. 🙂 Chiar mi-era teama ca oamenii nu vor citi tot pentru ca vor vedea un text foarte lung.

      Apreciază

Lasă-ți amprenta aici...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s