Linii pe cer

Avion pe cer Continuarea

Anunțuri

Doar el (I)

Radu Braica - Dig Lacul Morii

Îl știți cu siguranță pe Radu. E fratele meu, care se lasă greu fotografiat. Și asta chiar dacă știe că este foarte fotogenic, și că arată bine, și că este expresiv. Dar deh… E mai greu de convins când vine vorba de: „Nu, nu, stai mai în dreapta. Exact, uită-te în sus! Ahh, ar fi bine să-ți dai ochelarii jos…” Nu e întocmai genul de băiat care să stea minute în șir așa cum vrea altcineva. Dacă-ți convine cum se așază el, ok, dacă nu, trebuie să fii pe fază și să apeși pe declanșator atunci când nu se așteaptă. Continuarea

Măcar pentru o zi

Alvin motanul

Cine nu și-ar dori, măcar pentru o zi, să traiască în pielea unei pisici de casă?! Ei, bine, eu sunt una dintre acele persoane care n-ar refuza să facă schimb de vieți pentru o zi cu Alvin. Woah, să dorm toată ziua unde vreau eu, să mă mângâie toți membrii familiei, să mănânc toate bunătățile și apoi să trag un pui de somn, să stau la geam și să privesc vrăbiuțele și avioanele, să alerg prin toată casa cu Xavi, doar ca să mă distrez… Și câte altele aș mai face dacă m-aș putea pune în locul lui Alvin măcar pentru o zi. 🙂

Continuarea