“Dacă ar fi să mi se îndeplinească o dorință, da-ți-mi sănătate și de restul mă ocup eu.” ( John Garner )
Street
Ei bine, postarea aceasta nu am făcut-o de pe calculatorul meu, ci de pe al fratelui meu. De ce? Pentru că scumpul meu calculator s-a închis brusc, dimineață, când tocmai aranjam pozele pentru postarea ce urma să o fac astăzi. A fost ceva wow, pentru că nu mă așteptam la așa ceva. M-am chinuit eu să-l readuc la viață, dar n-a mers. O să mai încerc zilele acestea să văd până la urmă care e problema care îmi pune bețe în roate. Oricum, nimic nu mă poate împiedica să scriu pe blog. ( Asta a sunat a replică de super-erou, dar sună bine totuși. Așa-i? )
Neprevăzut
Cine se gândea că într-o zi ca asta – o zi ploioasă, mohorâtă și rece – o să merg la munte? Nimeni. Nici măcar prin vis nu mi-ar fi trecut. Chiar și-așa, s-a dovedit a fi o zi genială.
Vernisaj
Nici nu mi-a venit să cred că am primit una dintre invitațiile la vernisajul Sony World Photography Awards, puse în joc pe clubulfoto.com . Am lăsat mesaj cum că aș vrea să particip la vernisaj, pe site, mai mult din curiozitate, când, ce să văd? Primisem invitația. A fost “WOW!!!”.
Lectură
Zilele trecute am terminat de citit o carte foarte interesantă, cu un mesaj optimist, pe care am găsit-o la bibliotecă. Iniţial, nu aveam intenţia de a o împrumuta, dar pentru că titlul suna destul de bine, m-am hotărât să o iau acasă.
Înainte de “furtună”
Tot e ultimul weekend liber înainte de teze, am zis să ies în parc să mă relaxez. Cum? Păi, baschet şi poze. Răspunsul cel mai simplu.
Doar e fratimiu
Deşi e fratele meu şi mi-ar putea cere oricând şi la orice oră să-i fac poze că doar ştie că aş face asta şi în somn ( doar e pasiunea mea ), niciodată nu e de acord să îi fac un shooting sau măcar câteva poze.
Street Heroes
Ce ploaie? Ce vânt? Ce vreme urâtă? Nimeni nu s-a mai gândit la vreme. Oricum, meteorologii au greşit. A fost o zi super-caldă, perfectă pentru a merge la Street Heroes.
Nedreptate şi prostie
Nu ştiu dacă voi aţi simţit asta vreodată, dar eu, azi, pentru prima dată în viaţă m-am simţit INUTILĂ. Am simţit că sunt blocată şi că nu pot face absolut nimic. Am avut sentimentul că exist degeaba, din moment ce nu fac nimic pentru ca totul să fie mai bine. A fost îngrozitor de enervant şi de aiurea!
Altă zi în skatepark
Eh, încă o tură prin skatepark, încă o serie de poze. A fost atât de cald sâmbătă! Un pic dacă alergai sau te agitai, imediat te încălzeai şi-ţi pierea cheful de orice altă activitate.
Tema
Pentru ieri, am avut de făcut un eseu la fizică despre cum ne-am petrece noi o zi fără curent. Mi-a plăcut foarte mult tema; a fost foarte haioasă şi interesantă. Am încercat să fiu cât mai optimistă şi să iau partea bună chiar şi dintr-o zi fără curent. Ce-ar putea fi atât de rău încât să nu ne bucurăm de o asemenea zi?
Robert
V-am promis duminică că vă voi arăta marţi pozele pe care i le-am făcut lui Robert, dar am avut ceva mai mult de învăţat, acum că a început şcoala şi se apropie perioada tezelor, şi nu am mai avut timp să fac postarea. Aşa că vi le voi arăta azi şi sper să vă placă.
Happy end
Minunaaaaat! Nici nu se putea termina mai bine de atât vacanţa. A fost o zi genială! A avut tot ce îi trebuia. Aş putea spune că a fost una dintre cele mai frumoase zile din toată vacanţa de Paşte, şi în ceea ce priveşte vremea, şi în ceea ce priveşte activitatea. Cum îmi place mie să spun, a fost cireaşa de pe tort.
Instabilitate
Woah, ce zi interesantă am avut azi!
A început trist pentru că ploua şi era super-înnorat ( vreme bună de stat în casă şi de dormit ) şi e ultima zi de vacanţă ( weekend-ul nu se pune – pentru cei care o să mă contrazică aici
), dar s-a transformat într-o zi foarte, foarte tare. De ce spun asta? O să aflaţi dacă citiţi în continuare.
Continue reading
Vera
Hehe, m-am gândit să vă arăt nişte poze care sunt sigură că or să vă placă.
Vera este căţeluşa Andrei, prietena cea mai bună a mamei mele ( Ce drăguţ, nu? Pe prietena mea cea mai bună o cheamă Andra, iar pe a mamei la fel. Super! ); este un puiuţ adorabil de ciobănesc românesc de Bucovina de aproape 3 luni. Continue reading













