Caz umanitar

„Dacă ar fi să mi se îndeplinească o dorință, da-ți-mi sănătate și de restul mă ocup eu.”                ( John Garner )

Am găsit acest citat azi dimineață (în cartea pe care o citesc acum), când mergeam spre liceu. Gândul mi-a fugit imediat la un bun prieten de-al Andrei, care a primit de curând o veste foarte proastă. Mai jos veți putea citi ceea ce i s-a spus lui Cătălin.

” Cătălin, singur la părinți, în vârsta de 17 ani, este diagnosticat cu Osteosarcom osteoblastic 1/3 superioara humerus stang (cancer osos apărut la umărul stâng).  De asemenea, prezintă conform investigațiilor imagistice posibile metastaze pulmonare. Urmează începând cu data de 11.05.2012 tratament chimioterapic în cadrul secției de oncopediatrie a Institutului Oncologic București.  Cătălin este un copil cu activitate școlară deosebită, fiind bursier de merit, elev în clasa a X-a, al Colegiului Naţional „Matei Basarab”, pasionat de sport (11 ani de arte marţiale) şi muzică (cântă la chitară electrică şi acustică în formaţia colegiului).
În acest moment familia se află  în căutarea unei locaţii adecvate efectuării operaţiei, operaţie care trebuie să aibă loc imediat după terminarea tratamentului chimioterapic (în săptămâna 30 a acestui an).  Din păcate, în România, tehnica medicală existentă nu permite o operaţie conservatoare de membru cu garanţia îndepărtării integrale a ţesuturilor
afectate. Din acest motiv, singura variantă este o operaţie într-o ţară europeană, varianta unei operaţii în România fiind amputarea membrului superior stâng. Costurile unei operaţii în străinătate se ridică la aproximativ 60.000-70.000 Euro, la care se adaugă alte cheltuieli logistice, sume de care familia nu dispune, iar datorită faptului că, formal,  operaţia poate fi efectuată şi în ţară (nu se ţine seama cum!!!),   este aproape imposibilă obţinerea formularului E112, formular care  ar ajuta la decontarea unor cheltuieli de către statul Român.

În aceste condiţii, orice sprijin, de orice natură, menit să îi faciliteze o operaţie salvatoare, este mai mult decât bine venit!

Mai jos vă rog să regăsiţi conturile, deschise la BCR- Sucursala Izvor, pe numele mamei lui Cătălin, Nita Daniela:

Cont RON :   RO75RNCB0081070354180001
Cont Euro:   RO48RNCB0081070354180002

Telefon: +40 731.686.030 (Mihai / Tatăl lui Cătălin)
+40 766.337.864 (Mihai)
+40 723.626.514 (Daniela / Mama lui Cătălin)         ”

Sursa text: http://apeluriumanitare.wordpress.com/2012/05/25/cazul-catalin-urgent/

Haideţi să încercăm să facem un lucru bun! Să-l ajutăm pe Cătălin. 🙂 Să dăm dovadă de umanitate.

Un gând despre ”Caz umanitar

Lasă-ți amprenta aici...